Rusia susţine că a vizat 4 facilităţi militare ucrainene cu rachete aeriene de înaltă precizie, a lovit 87 de unităţi militate ucrainene, a distrus 59 de vehicule blindate, piese de artilerie şi a ucis aproximativ 500 de soldaţi ucraineni, potrivit celui mai recent raport operaţional al Ministerul rus al Apărării publicat pe reţelele sociale, inclusiv Telegram, relatează The Guardian , scrie news.ro .
Patru facilităţi militare ucrainene au fost vizate de rachete aeriene de înaltă precizie, inclusiv două depozite de muniţii din regiunea Harkov, se arată în comunicatul ministerului rus.
Citește și : Suedia şi Finlanda au convenit să depună simultan cereri de aderare la NATO
Potrivit Ministerului rus al Apărării, Rusia a lovit 87 de unităţi militare din Ucraina şi pretinde că a distrus 59 de vehicule blindate, piese de artilerie şi vehicule şi a ucis ”aproximativ 500 soldaţi din personalul inamic”.
Două lansatoare ucrainene ale sistemelor de rachete antiaeriene Buk-M1 şi Osa AKM au fost distruse de către forţele ruse, se mai precizează în comunicat.
Două sisteme de rachete antiaeriene S-300 ucrainene, un lansator de rachete tactice Tochka-U şi o staţie de război electronic au fost distruse în apropierea satului Barvinkove, mai susţine ministerul rus.
Sistemele ruseşti de apărare aeriană au doborât 13 drone ucrainene, invocă Rusia.
Citește și : Premierul Poloniei confirmă livrarea de tancuri Ucrainei