DISTRIBUIȚI

Patru avioane daneze de vânătoare de tip F-16 au sosit vineri în baza aeriană Zokniai, în Lituania, care a îndemnat la o consolidare a prezenţei aliaţilor din cadrul NATO pe teritoriul lituanian, în urma unor tensiuni ruso-occidentale, relatează AFP , scrie news.ro 

”Această decizie are loc la momentul potrivit”, a declarat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, salutându- pe militarii danezi. ”şi anume gândindu-ne la situaţia de-a lungul frontierei cu Ucraina”.


Citește și : Xiomara Castro, prima femeie preşedinte în Honduras

Cele patru avioane daneze de vânătoare urmează să efectueze misiuni de patrulare în spaţiul aerian baltic până la 1 aprilie 2022 împreună cu alte patru avioane poloneze de tip F-16, prezente în Lituania de la 1 decembrie.

Numeroase exerciţii sunt prevăzute în aceste două luni.

”Această perioadă este deosebit de îngrijorătoare nu doar pentru Lituania”, un stat membru NATO, ”ci şi pentru toţi aliaţii din NATO”, a declarat preşedintele lituanian, subliniind că decizii concrete adoptate de NATO permit ”crearea încrederii şi să ne simţim mai în siguranţă”.

Lituania este îngrijorată în mod special de mişcări de trupe ruse în Belarusul vecin.

Forţele ruse deplasate în Belarus sunt ”mult mai numeroase decât în timpul exerciţiului militar Zapad”, subliniază ministrul lituanian al Apărării Arvydas Anusauskas.

Citește și : China o lasă pe Michelle Bachelet să viziteze regiunea Xinjiang

Rusia şi Belarusul au anunţat exerciţii militare comune, prevăzute în februarie.

La începutul lui ianuarie, Danemarca a anunţat că trimite o fregată cu 160 de marinari la bord, în susţinere, la Marea Baltică.

Şase avioane americane de vânătoare au aterizat recent la baza Amari, în Estonia, în vederea unei consolidări a securităţii în regiune.