DISTRIBUIȚI
CNN.com

Patru britanici surprinşi de o avalanşă au fost salvaţi de pe partea indiană a lanţului muntos Himalaya, în timp ce căutările continuă pentru găsirea altor opt alpinişti, daţi dispăruţi în acelaşi masiv, au indicat autorităţile indiene, citate de AFP, potrivit agerpres.

Britanicii au fost salvaţi elicoptere după ce fuseseră zăriţi duminică dimineaţă într-o tabără de bază din apropierea celui de-al doilea vârf ca înălţime din India, masivul Nanda Devi.


Citește și : Pompeo îi răspunde lui Rouhani : SUA sunt pregătite să poarte un dialog cu Iranul fără precondiții

Cei opt alpinişti dispăruţi – dintre care patru britanici, doi americani, un australian şi un indian – plănuiau să escaladeze săptămâna trecută un vârf neexplorat din acelaşi masiv şi să se întoarcă la tabăra de bază pe 26 mai.

Grupul, condus de Martin Moran din Marea Britanie, a început să urce pe 13 mai plecând din tabăra de bază de pe Munsiyari, un vârf din statul indian Uttarakhand.

Operaţiunile de căutare, în special pe cale aeriană, au fost încetinite de ploile abundente şi căderile masive de zăpadă din regiune.

Cei patru britanici salvaţi nu făceau parte din grupul de opt, însă au rămas în contact cu aceştia până în 26 mai, cu o zi înainte de avalanşă.

Potrivit şefului poliţiei locale, R.C. Rajguru, pe moment autorităţile nu deţin informaţii fiabile despre localizarea sau soarta celor opt alpinişti.

Citește și : Guvernul lui Netanyahu se zguduie – Premierul israelian i-a demis pe miniștrii pentru Educație și Justiție

Sute de alpinişti din întreaga lume călătoresc anual în India pentru a explora munţii lanţului Himalaya.

India are pe teritoriul său zece vârfuri de peste 7.000 de metri, inclusiv Kangchenjunga, al treilea vârf ca înălţime din lume.