DISTRIBUIȚI
redice.tv

Partidul Republican din Statele Unite se apropie de obţinerea majorităţii în Camera Reprezentanţilor, iar Kevin McCarthy, liderul grupului parlamentar republican, a iniţiat demersurile pentru a deveni preşedintele instituţiei, deşi va avea un contracandidat, informează mediafax.

Potrivit datelor electorale actualizate, Partidul Republican a obţinut 215 locuri în Camera Reprezentanţilor, iar Partidul Democrat, al preşedintelui Joseph Biden, 204, din totalul de 435 de locuri. În acest context, Partidul Republican este foarte aproape de obţinerea majorităţii de 218 locuri.


Citește și: Ţările G20, ‘profund preocupate’ de criza alimentară globală

Kevin McCarthy, liderul grupului parlamentar republican, a iniţiat demersurile procedurale pentru a fi ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor în locul lui Nancy Pelosi, din cadrul Partidului Democrat.

Însă, pe fondul criticilor referitoare la faptul că Partidul Republican nu a înregistrat o victorie masivă, congremanul republican Andy Biggs a semnalat intenţia de a candida şi el pentru postul de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. „Aici nu este vorba doar despre Kevin, cred că este despre direcţia instituţională şi despre traiectorie”, a afirmat Andy Biggs, citat de Newsmax şi de CNN.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a admis, luni, că Partidul Democrat, din care face parte, probabil va pierde majoritatea în Camera Reprezentanţilor, ceea ce riscă să afecteze agenda politică a actualei Administraţii de la Washington. „Cred că vom fi foarte aproape de un rezultat favorabil în Camera Reprezentanţilor. Cred că vom fi foarte aproape, dar nu cred că vom reuşi”, a declarat Joseph Biden, conform site-ului Politico.com, într-o conferinţă de presă organizată în Indonezia, unde participă la reuniunea Grupului G20.

În schimb, liderii Partidului Democrat au celebrat rezultatul care permite menţinerea controlului asupra Senatului SUA. Partidul Democrat are asigurate, conform proiecţiilor, 50 de locuri în Senat, din totalul de 100 de locuri, iar Partidul Republican 49 de locuri. În acest context, democraţii vor avea control asupra Senatului chiar şi în situaţia victoriei republicanilor în statul Georgia, unde probabil va fi organizat turul doi în decembrie. În Georgia, au fost trei candidaţi şi, conform proiecţiilor, niciunul nu a depăşit nivelul de 50% din voturi. Senatorul democrat în funcţie Raphael Warnock este la nivelul de 49,4% din voturi, candidatul republican Herschel Walker a obţinut 48,5%, iar politicianul Chase Oliver, din cadrul Partidul Libertarian, a obţinut 2,1%. Chiar dacă va fi egalitate cu un raport de 50-50 de locuri la finalul cursei electorale, democraţii vor menţine controlul asupra Senatului prin votul vicepreşedintelui SUA, Kamala Harris, membră a Partidului Democrat, care este şi preşedinte al Senatului.

Citește și: Comisia Europeană salută acordul privind bugetul anual al UE pentru 2023