DISTRIBUIȚI
Yahoo News

Formaţiunea naţionalistă austriacă Partidul Libertăţii (FPOe), care guvernează alături de conservatorii din Partidul Popular Austriac (OeVP), a anunţat marţi adeziunea sa la alianţa partidelor eurosceptice lansată luni de liderul Ligii din Italia, vicepremierul Matteo Salvini, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Eurodeputaţii din FPOe se vor alătura, cu plăcere, desigur, alianţei reformiste prezentate de Matteo Salvini la Milano”, a anunţat pe Twitter Harald Vilimsky, care este cap de listă al FPOe la alegerile pentru Parlamentul European, el postând şi un document prin care este oficializată ”intenţia” partidului său de a se alătura ”proiectului patriotic comun”.


Citește și : May și Merkel s-au pus de acord cu necesitatea unui Brexit ‘ordonat’

Liderul partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Joerg Meuthen, a anunţat luni, la Milano, că această formaţiune va forma un nou grup în Parlamentul European împreună cu Liga, condusă de vicepremierul italian Matteo Salvini, şi cu alte formaţiuni de extremă dreapta, precum Partidul Finlandezii şi Partidul Danez al Poporului. Noul grup parlamentar se va numi Alianţa Europeană a Popoarelor şi Naţiunilor (EAPN) – a precizat Joerg Meuthen, într-o conferinţă de presă alături de Matteo Salvini.

”Această alianţă va fi constituită după alegeri” pentru a uni în Parlamentul European ”forţele conservatoare şi patriotice” care acum sunt dispersate în mai multe grupuri politice şi care doresc, printre altele, o Europă ”cu mai puţină migraţie” şi mai multă luptă ”împotriva terorismului şi islamizării”, se arată în textul publicat de Joerg Meuthen.

La conferinţa de la Milano nu au participat formaţiunea franceză Adunarea Naţională, condusă de Marine Le Pen, şi nici Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare în Polonia, sau partidul ungar Fidesz, al premierului Viktor Orban, acesta din urmă făcând parte din Partidul Popular European (PPE), dar din care este în prezent suspendat în urma unei decizii de comun acord a lui Orban şi a PPE.

Citește și : Bolsonaro: O intervenţie militară în Venezuela riscă să genereze un război de gherilă