DISTRIBUIȚI
dpa

Vicepremierul turc Bekir Bozdag a declarat marţi că Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), la putere în Turcia, va discuta propunerea făcută de partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP, aliat al AKP) privind organizarea alegerilor prezidenţiale în august 2018, cu mai bine de un an mai devreme decât data când erau prevăzute acestea, în noiembrie 2019, informează Reuters, potrivit agerpres.

Liderul MHP, Devlet Bahceli, a sugerat marţi oportunitatea de a devansa alegerile prezidenţiale, afirmând că este dificil pentru ţară ‘să reziste în circumstanţele actuale’ până în noiembrie 2019.


Vezi şi: Armata siriană a doborât mai multe rachete ce au vizat provincia Homs – VIDEO

‘Instituţiile oficiale ale partidului vor face o evaluare şi după aceea vom veni cu o declaraţie’, a declarat Bekir Bozdag în faţa jurnaliştilor.

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a anunţat că va avea miercuri o întrevedere cu Bahceli.

Turcia a organizat în urmă cu un an un referendum care a introdus sistemul prezidenţial şi i-a garantat lui Erdogan puteri sporite. 

Vezi şi: O prostituată de lux, care ameninţa cu dezvăluiri explozive, este judecată în Thailanda