DISTRIBUIȚI

Părți ale unui ghețar s-au prăbușit duminică în Alpii italieni, pe fondul unor temperaturi record, au anunțat autoritățile locale, iar presa locală a anunțat că cel puțin șase persoane au fost ucise, scrie Reuters, informează mediafax.

„Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare în urma unei avalanșe de gheață de mari dimensiuni în care au fost implicați excursioniști”, a precizat guvernul provinciei Trento, adăugând că este posibil să existe răniți sau morți.


Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

Avalanșa a avut loc pe Marmolada, un munte de peste 3.300 de metri din lanțul Dolomiților, în partea de est a Alpilor italieni, între regiunile Trento și Veneto.

Persoanele rănite au fost transportate la spitalele din apropiere, în orașele Belluno, Treviso, Trento și Bolzano, a declarat președintele regiunii Veneto, Luca Zaia.

Nu a fost posibil să se confirme imediat numărul de victime.

Un val de căldură a făcut ca temperaturile de pe Marmolada să atingă sâmbătă 10 grade Celsius, a declarat Zaia.

Citește și : Zelenski face apel la sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei după încheierea războiului