DISTRIBUIȚI
Alamy

Primăria Parisului a anunţat miercuri că aproape 3.000 de persoane fără adăpost au fost numărate în capitală în noaptea de joi spre vineri, într-o operaţiune de recenzare inedită în Franţa, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Aproape 3.000 de persoane au fost contabilizate (…) în spaţiul public parizian’, a declarat primarul adjunct Bruno Julliard într-o conferinţă de presă, menţionând însă că această cifră este, ‘probabil, mult sub cea reală’.


Citeşte şi: Mai mulţi poliţişti din Mexic sunt anchetaţi după dispariţia a trei turişti

Această primă numărare a persoanelor ‘fără domiciliu fix’, cum sunt numiţi cei care dorm în stradă, a avut loc pe fondul polemicii iscate între guvern şi organizaţiile umanitare pe tema cifrei reale a celor fără adăpost în regiunea pariziană.

Potrivit lui Eric Pliez, preşedintele asociaţiei umanitare Samusocial, ‘dacă adăugăm persoanele care sunt găzduite pentru lunile de iarnă, ajungem mai degrabă la 5.000’.

La 30 ianuarie, secretarul de stat din Ministerul Coeziunii Teritoriilor, Julien Denormandie, a declanşat o polemică afirmând că doar ‘vreo 50 de oameni izolaţi în Ile-de-France’, regiunea pariziană, dormiseră pe stradă în noaptea precedentă.

Guvernul a subliniat că în această iarnă au fost create 13.000 de locuri în adăposturi de urgenţă, fără însă a convinge că a reacţionat adecvat la această problemă.

Citeşte şi: Phenianul anulează în ultima clipă o întâlnire cu vicele american la Pyeongchang