DISTRIBUIȚI
VOA News

Parlamentul ucrainean a prelungit cu un an legea care acordă o autonomie sporită estului separatist, într-o sesiune agitată, vineri, marcată de încăierări între deputaţi, relatează AFP.

Această decizie a fost susţinută de Occident – care o consideră un mijloc de menţinere a dialogului fragil între beligeranţi, dar a fost denunţată de extrema dreaptă – care vede în ea o concesie făcută Kremlinului.


Încăierări au avut loc între zeci de deputaţi, în sala plenului, înainte de vot. Un parlamentar din cadrul Partidului Svoboda (naţionalist) a aruncat o grenadă fumigenă în hemiciclu.

Textul a fost adoptat de doar 229 dintre deputaţi, în contextul în care pragul minim era de 226.

Preşedintele Petro Poroşenko nu va întârzia să promulge textul, pentru a intra în vigoare.

Legea stipulează însă că poate intra în vigoare doar după plecarea de pe teritoriul ucrainean a trupelor şi armamentului ruse.

Kievul şi Occidentul acuză Kremlinul că îi susţine militar şi financiar pe rebelii proruşi din regiunea Donbas (est), ceea ce Moscova dezminte, în pofida nenumăratelor mărturii ale prezenţei militarilor ruşi în zona de conflict.

Această lege cu privire la statutul special a fost adoptată iniţial pe o perioadă de trei ani, în septembrie 2014, în cadrul acordurilor de pace de la Minsk, încheiate după usturătoarea înfrângere a armatei uctrainene în oraşul Ilovaisk, unde sute de militari au fost ucişi în decurs de doar câteva zile.

Legea – care nu a fost niciodată pusă în aplicare de rebelii proruşi, ei respingând autoritatea Kievului – consolidează autonomia zonelor separatiste, permiţându-le să-şi înfiinţeze în mod legal miliţii şi acordă un statut mai favorabil limbii ruse, majoritară în această parte a ţării.

Conflictul armat care a izbucnit în 2014 în estul Ucrainei s-a soldat cu peste 10.000 de morţi.