DISTRIBUIȚI
REUTERS

Parlamentul Portugaliei a respins miercuri bugetul pentru anul 2022 prezentat de guvernul premierului socialist Antonio Costa, al cărui partid este minoritar în Camera Deputaţilor, şi a deschis astfel calea alegerilor anticipate, relatează EFE, potrivit agerpres.

Bugetul a fost votat doar de către deputaţii socialişti, în timp ce toate partidele de dreapta şi foştii parteneri ai executivului, Bloco de Esquerda şi comuniştii, au votat împotrivă.


Citeşte şi: Preşedinta Taiwanului are încredere în SUA – Black News

Odată cu respingerea bugetului, pentru prima dată în istoria democratică a Portugaliei, paşii de urmat depind acum de preşedintele ţării, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, care a avertizat deja că, dacă bugetul nu va fi aprobat, va dizolva parlamentul şi va convoca alegeri anticipate.

În discursul său anterior votului, Costa a recunoscut implicit că ţara se îndreaptă spre alegeri anticipate şi a cerut o majoritate stabilă pentru următoarea legislatură.

Citeşte şi: Centrul Carter trimite o echipă de observatori pentru alegerile din Venezuela – Black News

”Am încredere că frustrarea mea şi frustrarea” alegătorilor de stânga ”se poate transforma într-o majoritate consolidată, stabilă şi durabilă la o viitoare sesiune legislativă”, a spus Antonio Costa, care a dat asigurări că executivul va pleca ”cu conştiinţa curată şi cu capul sus” şi că va garanta guvernarea ţării în timpul crizei politice. ”Am făcut tot ceea ce-mi stătea în putere pentru a asigura viabilitatea acestui buget, fără a accepta ceea ce în sinea mea consider că ţara nu ar fi putut suporta”, le-a transmis Costa parlamentarilor, adăugând că, pentru el, un vot împotriva stângii reprezintă ”o înfrângere personală”.

Premierul portughez a încheiat prin a spune că executivul pe care îl conduce va face tot ceea ce Rebelo de Sousa consideră că trebuie făcut: ”Îi revine preşedintelui sarcina de a evalua situaţia şi de a lua deciziile pe care crede că trebuie să le ia”.