DISTRIBUIȚI
Twitter

Parlamentul polonez a adoptat vineri o lege a drepturilor animalelor care a provocat supărarea crescătorilor de animale şi a producătorilor de carne kosher şi a divizat coaliţia de dreapta aflată la putere, transmite AFP, potrivit agerpres.

O formaţiune politică de mici dimensiuni din coaliţia de guvernământ formată din trei partide a refuzat să voteze în favoarea legii provocând furia lui Jaroslaw Kaczynski, puternicul lider al partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), care a susţinut această lege.


Citeşte şi: Preşedintele kosovar îl decorează pe Trump

Jarosław Kaczynski, cunoscut pentru dragostea pe care o are faţă de pisici, a ameninţat că îi va exclude pe aceşti parteneri din coaliţie sau chiar că va convoca alegeri anticipate. După ore de dezbateri, începute joi dimineaţă, cu sprijinul opoziţiei liberale, legea a fost adoptată cu 356 voturi pentru şi 75 împotrivă, în timp ce 18 aleşi s-au abţinut.

Legea, care mai are nevoie de aprobarea Senatului, interzice creşterea animalelor pentru blană, o industrie importantă în Polonia, şi opreşte exporturile de carne halal şi kosher. Polonia este al treilea producător de blană după China şi Danemarca, potrivit ONG-urilor. Polonia este, de asemenea, un important exportator de carne kosher către Israel şi comunităţile evreieşti europene.

„Standardele Poloniei pentru animale nu ar trebui să fie mai scăzute, ci mai bune decât cele din ţările occidentale”, a declarat recent Kaczynski.

La rândul său, deţinătoarea premiului Nobel pentru literatură, Olga Tokarczuk, a făcut apel ca această lege să fie adoptată.

Citeşte şi: Trump vrea o comisie pentru promovarea ‘educaţiei patriotice’

Potrivit Otwarte Klatki, un grup polonez pentru drepturile animalelor, există aproximativ 550 de ferme în Polonia care exploatează pentru blană aproximativ 5.2 milioane de animale.

Legea este foarte criticată în rândul acestor crescători a căror afacere se ridică la aproximativ 1.6 miliarde de euro. Asociaţia poloneză a producătorilor de carne a deplâns, de asemenea, impactul negativ pe care legea îl va avea asupra acestei industrii. Mai mulţi fermieri au protestat miercuri în faţa sediului partid de guvernământ (PiS).