DISTRIBUIȚI
REUTERS

Parlamentul cu sediul în estul Libiei şi care îl sprijină pe mareşalul Khalifa Haftar a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că va permite o posibilă intervenţie a armatei egiptene împotriva Turciei în Libia în caz de „ameninţare”, informează France Presse, potrivit agerpres.

„Forţele armate egiptene vor interveni pentru a proteja securitatea naţională libiană şi egipteană, dacă văd o ameninţare iminentă la adresa securităţii celor două ţări”, a declarat într-un comunicat acest parlament ales în 2014 într-o ţară divizată între pro şi anti-Haftar.


Citeşte şi: România ÎŞI SUSPENDĂ activitatea Secţiei Consulare la Washington

Parlamentul a reacţionat la un discurs al preşedintelui egiptean Abdel Fattah al-Sisi din 20 iunie, în care acesta ameninţă că va interveni direct în Libia, ca răspuns la implicarea directă a Turciei în această ţară dezbinată.

Relaţiile dintre Cairo şi Ankara s-au deteriorat după destituirea preşedintelui islamist Mohamed Morsi în 2013, sprijinit de Turcia.

Cu sprijinul Ankarei, forţele loiale Guvernului de Uniune Naţională (GNA), cu sediul la Tripoli şi recunoscut de ONU, au obţinut victorii importante de la începutul lunii iunie şi au recăpătat controlul asupra întregii Libii de nord-vest.

Trupele rivale mareşalului Haftar, omul forte din estul Libiei susţinut de Egipt printre alţii, au continuat să se retragă în ultimele luni, suferind eşecuri pe teren care au pus capăt ofensivei lor asupra Tripoli, lansată în aprilie 2019.

„Solicităm eforturi concertate între cele două ţări frăţeşti, Libia şi Egipt, pentru a asigura înfrângerea ocupantului invadator (Turcia) şi a păstra securitatea noastră naţională comună”, a adăugat parlamentul libian în comunicatul său.

Citeşte şi: Ziua Franţei este sărbătorită sobru; Macron îşi prezintă planul post-epidemie

Parlamentul nu recunoaşte legitimitatea şefului GNA Fayez al-Sarraj şi sprijină un guvern rival cu sediul de asemenea în est, precum şi „Armata Naţională Libiană” (ANL) autoproclamată de mareşalul Haftar.

Parlamentul libian este de asemenea slăbit de diviziuni. Pe lângă cei care boicotează, aproximativ 40 de deputaţi anti-Haftar au plecat la Tripoli unde au ales un alt preşedinte al adunării.