DISTRIBUIȚI
Delfi

Parlamentul de la Vilnius a adoptat joi reglementări legale care pot deschide calea unui schimb tripartit de spioni între Lituania, Norvegia şi Rusia, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia lituaniană de presă BNS a informat luna trecută, din surse cărora nu le-a dezvăluit identitatea, că între Vilnius, Oslo şi Moscova au loc discuţii privind eliberarea a doi ruşi închişi în Lituania, doi lituanieni condamnaţi pentru spionaj în Rusia şi a norvegianului Frode Berg, de asemenea condamnat pentru spionaj, deţinut în Rusia. Niciuna din autorităţile naţionale nu a comentat informaţiile BNS.


Citește și: Autoritățile turce au arestat 17 străini suspectaţi de legături cu islamiștii

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a afirmat că pentru eliberarea unei persoane condamnate pentru infracţiuni în ţara sa, în schimbul unui cetăţean lituanian judecat în străinătate, care „a acţionat în interesul Lituaniei”, sunt necesare modificări legislative.

Şeful statului va promulga luni amendamentele votate de parlament, conform unei declaraţii făcute de preşedinţie agenţiei Reuters. Miercurea viitoare urmează să se reunească Comisia pentru Graţieri, care va analiza cererile de eliberare. Cu această ocazie, potrivit unei surse a aceleiaşi agenţii, vor fi dezbătute cererile de graţiere a celor doi cetăţeni ruşi, care ar putea fi incluse într-un schimb de spioni.

Unul din cei doi ruşi care ar putea beneficia de schimb este Nikolai Filipcenko, condamnat în Lituania în 2015 pentru tentativa de a recruta politicieni şi oficiali lituanieni de nivel înalt, afirmă BNS.

Citește și: Cel puţin 48 de morţi în urma inundaţiilor din Kenya

Miercurea trecută, Kremlinul a anunţat că Berg, închis din decembrie 2017, a cerut oficial graţierea, la două săptămâni după ce o comisie de stat din Rusia a făcut o recomandare în acelaşi sens. Pe 24 octombrie, ministrul de externe rus Serghei Lavrov declarase că preşedinţia rusă va decide „în curând” dacă îl graţiază pe cetăţeanul norvegian.

Lituanienii vizaţi de un eventual schimb sunt Evgheni Mataitis şi Aristidas Tamosaitis, condamnaţi ca spioni în 2016, precizează BNS.