DISTRIBUIȚI
Alahednews

Parlamentul libanez nu a reuşit joi să aleagă un nou şef al statului care să-l înlocuiască pe preşedintele Michel Aoun, al cărui mandat se încheie pe 31 octombrie, informează Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, a spus că va convoca o altă sesiune când se va ajunge la un consens asupra unui candidat.


Cea mai mare parte a voturilor exprimate de parlamentari în timpul sesiunii de joi – 63 – au fost nule. Politicianul creştin Michel Moawad a întrunit 36 din totalul celor 122 de voturi exprimate.

Dacă nu se va înregistra un consens asupra unui candidat, Preşedinţia ar putea rămâne vacantă după ce mandatul lui Aoun se va încheia, într-o perioadă de profundă criză financiară în Liban.

Rezervată unui creştin maronit în sistemul sectar al Libanului, Preşedinţia a rămas vacantă de mai multe ori după războiul civil din 1975-1990.

Anticipând un vid prezidenţial, politicienii şi-au intensificat eforturile de a ajunge la un acord asupra unui nou cabinet condus de premierul musulman sunit Najib Mikati – în prezent interimar – către care ar putea trece puterile prezidenţiale până când se va conveni asupra unui nou preşedinte.