DISTRIBUIȚI
Al-Jazeera

Parlamentul federal irakian a anunţat că a votat marţi împotriva organizării referendumului privind independenţa prevăzut să aibă loc pe 25 septembrie în Kurdistanul irakian, provocând imediat retragerea în semn de protest a membrilor săi kurzi, relatează AFP şi Reuters, conform agerpres.

Preşedintele parlamentului, Salim Al-Joubouri, a estimat că votul forului legislativ de la Bagdad vizează menţinerea ”unităţii teritoriului şi a poporului irakian”.


Acest vot, a precizat Al-Joubouri, ”îi impune premierului să ia toate măsurile necesare pentru a apăra unitatea Irakului şi să înceapă un dialog serios” cu autorităţile regiunii autonome, situată în nordul ţării.

Citeşte şi: Alertă teroristă în SUA. Pontonul din Santa Monica a fost EVACUAT – FOTO/VIDEO

”Parlamentarii kurzi au părăsit sesiunea, dar decizia de a respinge referendumul a fost votată de către o majoritate”, a declarat la rândul său un parlamentar, Mohammed Al-Karbouli, citat de Reuters.

Bagdadul şi premierul irakian Haider Al-Abadi au repetat mereu în ultimele luni că această consultare este contrară Constituţiei.

Referendumul, chiar dacă nu are caracter constrângător, a provocat de asemenea opoziţie din partea Washingtonului, a capitalelor europene şi mai ales a Turciei şi Iranului, ţări vecine cu Irakul, care se tem că un astfel de proces ar putea atrage aspiraţii separatiste pentru minorităţile kurde de pe teritoriul lor.