DISTRIBUIȚI

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care îi cere Beijingului să pună capăt ‘detenţiilor arbitrare’ la care sunt supuşi membri ai unor minorităţi etnice şi religioase, făcând referire în special la ‘uiguri şi kazahi, tibetani şi creştini’, transmite AFP, potrivit agerpres.

Parlamentul European ‘îşi exprimă profunda preocupare faţă de măsurile represive din ce în ce mai draconice la care sunt supuse numeroase minorităţi religioase şi etnice’, se menţionează în rezoluţie.


Citește și: Tragedie rutieră în Madeira: 29 de turiști au murit în autocar! – VIDEO

Documentul îi cere Beijingului ‘să pună capăt fără întârziere practicii detenţiilor arbitrare’ faţă de ‘membri ai minorităţilor uigură şi kazahă, şi a tibetanilor, să închidă toate centrele de detenţie şi să-i elibereze pe deţinuţi imediat şi fără condiţii’.

Totodată, eurodeputaţii cer punerea în libertate a ‘adepţilor (sectei) Falun Gong’ şi ‘sfârşitul dispariţiilor forţate’.

Printre deţinuţii a căror eliberare este cerută se numără ‘editorul naţional suedez Gui Minhai şi cetăţenii canadieni Michael Spavor și Michael Kovrig’.

Citește și: Cutremur puternic în Taiwan – VIDEO

Parlamentul European citează un raport al ONU conform căruia China a instituit un program de detenţii extrajudiciare, prin care ‘zeci de mii până la un milion de uiguri’ sunt constrânşi în prezent să urmeze o ‘reeducare’ politică.

Rezoluţia a fost adoptată cu o largă majoritate – 505 voturi pentru, 18 împotrivă şi 47 abţineri -, în ultima sesiune plenară a actualului legislativ european.