DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Parlamentul European (PE) a aprobat vineri poziţia sa cu privire la reforma Politicii Agricole Comune (PAC) a UE, care cuprinde în special obligaţii de mediu sporite pentru agricultori, în pofida opoziţiei energice a unor ONG-uri şi eurodeputaţi care au considerat propunerile formulate ca fiind insuficiente faţă de provocările climatice, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Mai devreme în cursul acestei săptămâni, miniştrii europeni ai agriculturii au convenit asupra versiunii lor privind această reformă. Împreună cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European, statele membre vor negocia versiunea finală a reformei, care se va aplica din ianuarie 2023.


Citește și : Un italian bănuit de 160 de violuri în Germania a fost arestat de trupele speciale în Franţa

Cu un buget stabilit la 387 de milioane de euro pentru şapte ani, Politica Agricolă Comună este principalul capitol bugetar al UE. O propunere a miniştrilor europeni prevede ca 20% din plăţile directe către fermieri să fie alocate pentru aşa-numitele eco-scheme de plată pentru grija faţă de mediu şi climă. Însă propunerea votată de PE prevede la acest capitol un procent de 30%.

Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg le-a cerut eurodeputaţilor înainte acestui vot să respingă textul propus. ”Dragi eurodeputaţi, obiectivele voastre climatice vagi nu vor avea nicio valoare dacă nu reuşiţi să votaţi împotriva acestei PAC (…) Este şansa voastră să vă transformaţi cuvintele în acţiune”, a scris ea pe Twitter.

Citește și : Restricţii dure în UK! În Scoţia se vorbeşte deja despre un ‘Crăciun online’

Unii eurodeputaţi, în special Verzii, dar şi socialişti, al căror grup (S&D) este divizat în această chestiune, consideră de asemenea că textul supus votului – întocmit pe baza unui cadru stabilit în anul 2018 – nu ţine suficient de mult cont de provocările climatice şi de mediu.

În schimb, grupul liberal (Renew) şi cel al popularilor europeni (PPE) susţin reforma, evidenţiind un consens asupra unui amendament care garantează conformitatea PAC cu ”Pactul Verde” european.