DISTRIBUIȚI
Getty Images

Parlamentul din Hong Kong a retras miercuri în mod oficial controversatul proiect de lege al extrădării care a fost la originea protestelor masive ce se succed din luna iunie în acest teritoriu autonom, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

Ministrul securităţii, John Lee, este cel care a făcut anunţul în timpul unei sesiuni a Consiliului Legislativ (parlamentul din Hong Kong): ”pentru a ilustra clar poziţia guvernului cu privire la această propunere, anunţ retragerea proiectului”. Dar sesiunea a fost întreruptă puţin mai târziu, după ce tabăra prodemocratică a început să vocifereze la adresa lui Lee şi i-a cerut demisia.


Citește și : Trump își trimite oamenii de încredere la ‘Davosul din deşert’

Retragerea proiectului de lege vine la opt luni după anunţarea acestui act normativ care, conform unor opozanţi, activişti şi avocaţi, ar fi permis Beijingului să-i preia pe refugiaţii ”fugari” în fosta colonie britanică pentru a-i judeca în sistemul judiciar chinez.

Renunţarea la această lege controversată este una dintre cele cinci cereri ale manifestanţilor prodemocraţie, care mai solicită o investigaţie independentă asupra brutalităţilor poliţiei, amnistierea celor arestaţi, alegerea şefului executivului local din Hong Kong prin sufragiu universal şi să nu se mai folosească termenul ”revolte” pentru protestele începute pe 12 iunie.

Deşi pe 4 septembrie şefa guvernului din Hong Kong, Carrie Lam, a anunţat retragerea formală a proiectului de lege privind extrădarea, manifestanţii au continuat protestele pentru a obţine satisfacerea tuturor revendicărilor. Dar unii manifestanţi au ales modalităţi mai radicale în locul protestelor paşnice, iar confruntările violente cu poliţia au devenit obişnuite.

Citește și : Franța anunță când va începe procesul atentatelor din 2015