DISTRIBUIȚI

Comisia pentru buget a Parlamentului britanic i-a solicitat vineri Ministerului de Finanţe de la Londra să elaboreze un nou studiu cu privire la costul ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, înainte ca aleşii să se pronunţe sâmbătă asupra noului acord privind Brexitul, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Este inacceptabil că această comisie nu a primit informaţiile respective de la Ministerul Finanţelor. Se pare că este o tentativă de a evita o analiză amănunţită”, a menţionat şefa Comisiei pentru buget, Catherine McKinnell, într-o scrisoare adresată ministrului de finanţe Sajid Javid.


Citește și: CEDO respinge o cerere de suspendare a exhumării lui Franco

Javid declarase joi, la Washington, că nu intenţionează să actualizeze previziunile Ministerului de Finanţe cu privire la costul Brexitului prezentate în noiembrie 2018.

Liderii statelor membre ale UE, reuniţi la Bruxelles, au aprobat joi noul acord privind Brexitul anunţat în cursul dimineţii şi au adoptat o declaraţie în acest sens.

Acordul convenit joi între Londra şi Bruxelles prevede că Irlanda de Nord va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene, însă în interiorul sistemului vamal britanic, pentru a se evita reapariţia unei frontiere între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord şi pentru a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare.

Citește și: Japonia trimite forţe militare în Strâmtoarea Ormuz

Camera Comunelor, care a respins de trei ori precedentul acord privind Brexitul încheiat de fostul premier Theresa May, va avea sâmbătă o reuniune extraordinară în cadrul căreia noul acord va fi supus la vot. Premierul Boris Johnson le-a cerut deputaţilor să voteze documentul ce permite o retragere ordonată a Regatului Unit din UE pe 31 octombrie.

Dacă legislativul britanic aprobă documentul, va urma o perioadă de tranziţie post-Brexit până la finele anului viitor, dar care poate fi prelungită de comun acord între Londra şi Bruxelles pentru 1-2 ani.