DISTRIBUIȚI
L'Express

Franţa va anunţa „în următoarele zile” răspunsul său la presupusul atac chimic în Siria şi, dacă va decide lovituri, acestea vor viza „capacităţile chimice” ale regimului şi în niciun caz „aliaţii” acestuia rus şi iranian, a declarat marţi preşedintele francez, Emmanuel Macron, citat de AFP, conform agerpres.

„În acest cadru, vom continua schimburile de informaţii strategice şi tehnice cu partenerii noştri, în special britanicii şi americanii, şi vom anunţa în următoarele zile decizia noastră”, a spus Macron, potrivit agenţiei dpa.


Citește și : Suedia : Ministrul Culturii cere membrilor Academiei Suedeze să acționeze responsabil

Într-o conferinţă de presă comună cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohamed ben Salman, Macron a asigurat marţi că Franţa „nu doreşte nicio escaladare” a situaţiei.

La rândul său, prinţul moştenitor saudit, aflat în vizită oficială la Paris, a afirmat că ţara sa s-ar putea implica în eventuale lovituri concertate contra regimului de la Damasc.

Citește și : Myanmar : Şapte militari au fost condamnaţi la zece ani de închisoare pentru uciderea a zece musulmani rohingya

„Dacă alianţa cu partenerii noştri o cere, vom răspunde prezent”, a răspuns Mohamed ben Salman, întrebat fiind asupra posibilităţii ca ţara sa să se alăture unor eventuale lovituri în Siria, transmite AFP.