DISTRIBUIȚI
twitter

Parchetul libanez va interoga începând de vineri mai mulţi miniştri, foşti şi actuali, în legătura cu prezenţa de ani de zile în portul din Beirut a tone de azotat de amoniu care au provocat săptămâna trecută o explozie devastatoare, a anunţat miercuri o sursă judiciară, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Interogatoriul va începe vineri cu fostul ministru al Lucrărilor Publice Ghazi Aridi, înainte de citarea săptămâna viitoare” a cel puţin altor trei miniştri, între care actualul ministru demisionar al Lucrărilor Publice, Michel Najjar, a precizat sursa judiciară.


Citește și : LUARE de OSTATICI în Domul din Milano! Poliția a intervenit rapid

Potrivit acestei surse, vor fi citaţi foşti sau actuali miniştri de Finanţe sau Justiţie.

„Dacă se constată o eroare sau neglijenţă din partea unui ministru, justiţia nu va fi în măsură să-i pună sub urmărire”, a adăugat sursa citată.

Procurorul general va trebui atunci să le transfere dosarul Parlamentului, deoarece competenţa va reveni unui Consiliu special pentru urmăriri penale în cazul miniştrilor şi al preşedinţilor.

Cauzată de o cantitate enormă de azotat de amoniu, depozitată în portul din Beirut timp de şase ani ”fără măsuri de precauţie”, explozia a făcut cel puţin 171 de morţi, peste 6.500 de răniţi şi aproape 300.000 de persoane au rămas fără adăpost.

Citește și : Norvegia creşte numărul ţărilor pentru care impune carantina călătorilor veniţi din acestea

Catastrofa a alimentat furia populaţiei împotriva unei clase politice acuzate de corupţie şi incompetenţă.

În cadrul anchetei desfăşurate în acest caz, aproximativ douăzeci de funcţionari portuari şi vamali au fost deja arestaţi, potrivit unor surse judiciare şi de securitate.