DISTRIBUIȚI

Mii de newyorkezi au participat, costumaţi, sau au asistat la parada de Halloween, marţi, după atacul soldat cu opt morţi şi 11 străini, relatează Reuters. O camionetă a intrat marţi după-masă pe o pistă de biciclete din districtul Manhattan din New York, unde a făcut victime; şoferul a fost doborât de gloanţele poliţiei, potrivit surselor oficiale din cadrul forţelor de ordine şi serviciilor de ambulanţă, citate de agenţiile de presă internaţionale.

Ministerul de externe de la Buenos Aires a comunicat marţi că cinci dintre morţi sunt argentinieni – un grup de prieteni din Rosario, care sărbătoreau 30 de ani de la absolvirea politehnicii din această localitate, informează AFP. Printre cei care şi-au pierdut viaţa se numără şi o femeie din Belgia, iar alţi trei belgieni, membri ai aceleiaşi familii, sunt răniţi şi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, a declarat ministrul de externe de la Bruxelles, Didier Reynders, agenţiei Belga, preluate de DPA.


În urma incidentului, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat pe Twitter că a ordonat Departamentului de Securitate Internă să intensifice „programul de verificare extremă” aflat deja în desfăşurare. „E bine să fim corecţi politic, dar nu pentru asta!” a adăugat liderul de la Casa Albă într-un mesaj în reţeaua socială menţionată.