DISTRIBUIȚI
twitter

Papa Francisc şi-a exprimat duminică durerea şi apropierea faţă de populaţiile afectate de uraganele are au răvăşit America Centrală, în cadrul rugăciunii Angelus oficiate în Palatul pontifical, relatează FE, potrivit agerpres.

„Vreau să-mi exprim apropierea faţă de populaţiile din America Centrală afectate de uragan”, a spus papa referindu-se la insulele San Andrés, Providencia şi Santa Catalina şi la litoralul din nordul Columbiei de la Oceanul Pacific.


Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

„Rugăciunea mea se îndreaptă spre toate ţările afectate de aceste calamităţi”, a spus Suveranul Pontif.

Providencia, care alături de San Andrés şi Santa Catalina formează departamentul insular al Columbiei, a fost devastat aproape în totalitate de impactul uraganului Iota, care a distrus infrastructura şi a provocat un dispărut şi moartea a cel puţin două persoane.

La începutul lunii noiembrie, papa Francisc şi-a exprimat tristeţea şi apropierea faţă de toţi cei afectaţi de uraganul Eta care a lovit de asemenea America Centrală provocând numeroase victime şi pagube materiale.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi