DISTRIBUIȚI
AP

Papa Francisc a declarat marţi că crucea nu trebuie folosită ca simbol politic şi i-a avertizat pe creştini să nu încerce să fie triumfalişti, în ceea ce pare a fi o critică faţă de utilizarea religiei în scopuri partizane, relatează Reuters, potrivit agerpres

Papa Francisc s-a deplasat în oraşul Presov, din estul Slovaciei, unde a participat la o slujbă lungă cunoscută sub numele de Sfânta Liturghie, un rit bizantin utilizat de catolicii răsăriteni şi de bisericile ortodoxe.


Citește și : Carantină PRELUNGITĂ la Canberra

Papa şi-a construit predica în jurul temei identităţii creştine, afirmând că crucile şi crucifixele au fost adesea folosite în mod superficial de creştini.

Vorbind în faţa a circa 30.000 de credincioşi, el a spus că mulţi creştini au crucifixe şi cruci la gât, pe pereţii caselor, în maşini şi în buzunare, dar nu au o relaţie reală cu Iisus.

„La ce foloseşte acest lucru, dacă nu ne oprim să ne uităm la Iisus cel crucificat şi nu ne deschidem inimile către el?”, a spus Suveranul Pontif.

„Să nu reducem crucea la un obiect de devoţiune, cu atât mai puţin la un simbol politic, la un semn de statut religios şi social”, a adăugat el.

În 1950, la Presov, autorităţile comuniste i-au forţat pe catolicii de rit oriental, care se supuneau papei, să se alăture bisericii ortodoxe. Unii dintre aceşti clerici catolici răsăriteni care au refuzat au fost încarceraţi.

În Ungaria, unde papa s-a oprit duminică pentru câteva ore, prim-ministrul Viktor Orban a făcut apel la sentimentul religios în politicile sale anti-imigraţie şi naţionaliste, afirmând că moştenirea creştină a Ungariei riscă să dispară.

După întâlnirea sa cu papa de duminică, Orban a spus că i-a cerut Suveranului Pontif „să nu lase Ungaria creştină să piară”. Papa a declarat în Ungaria că ţara îşi poate păstra rădăcinile creştine, deschizându-se în acelaşi timp către cei nevoiaşi.

La liturghia de marţi, papa Francisc a părut să-i avertizeze pe creştini să nu-şi folosească religia într-o aşa-numită cultură despre care el crede că afectează binele comun.

„Cât de des tânjim după un creştinism al învingătorilor, un creştinism triumfalist care este important şi influent, care primeşte glorie şi onoare?”, a întrebat el.

În Slovacia, Partidul Popular Slovacia Noastră susţine că are la bază trei stâlpi – creştin, naţional şi social – şi s-a angajat să prevină imigraţia refugiaţilor majoritar musulmani.

„Crucea nu este un steag pe care să-l fluturăm, ci sursa pură a unui nou mod de viaţă”, a spus papa Francisc, adăugând că un credincios adevărat „nu vede pe nimeni ca pe un duşman, ci pe toată lumea ca pe un frate sau o soră”.

Citește și : Prinţul Harry şi Jill Biden au adus un omagiu răniţilor de război americani

Un număr de partide politice din Europa, printre care mai multe formaţiuni de extremă dreapta din Est, folosesc cruci pe steagurile lor sau alte reprezentări.

În Ungaria, unul dintre aliaţii de la guvernare a lui Orban, micul Partid Popular Creştin Democrat (KDNP), foloseşte o cruce pe blazon. Formaţiunea de extremă dreapta Partidul Patria Noastră (Mi Hazank) foloseşte ca simbol crucea bizantină, care are două linii linii orizontale paralele.