DISTRIBUIȚI
twitter

Papa Francisc, un mare avocat al vaccinării pentru a opri pandemia de coronavirus, a lansat sâmbătă o iniţiativă mai spirituală, un „maraton de rugăciuni” care va fi transmis din treizeci de sanctuare din lume, scrie AFP, potrivit news.ro .

În fiecare zi din luna mai, credincioşii sunt chemaţi să se roage asiduu pentru a invoca sfârşitul pandemiei şi a-şi relua activităţile de muncă şi de societate.


Citește și : Un nou record de infecții la Tokyo, cu mai puțin de 90 de zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice

Sâmbătă, la ora 18.00, ora Romei, în Bazilica Sfântul Petru, papa a deschis maratonul cu o „rugăciune pentru umanitatea rănită”, în prezenţa a 150 de credincioşi.

Evocând „o situaţie actuală dramatică, încărcată de suferinţe şi angoase”, el a cerut protecţie pentru cei care îşi plâng morţii „îngropaţi uneori într-un fel care răneşte sufletul” şi a salutat „oboseala eroică” a medicilor, infirmierelor, personalului sanitar şi voluntarilor care îşi pun viaţa în pericol.

Papa i-a cerut Fecioarei Maria ca ea „să lumineze spiritele oamenilor de ştiinţă pentru a găsi soluţiile bune de a învinge virusul”.

Treizeci de sanctuare dedicate Fecioarei Maria se vor face în fiecare zi cu rugăciuni dedicate diferitelor categorii de persoane, din Polonia în Brazilia, trecând prin Coreea de Sud sau Nigeria.

Citește și : Olanda amână planurile de a ridica mai multe restricţii

Sâmbătă, sanctuarul englez Notre-Dame din Waslingham a lansat „o rugăciune pentru defuncţi”. Alte sanctuare îi vor evoca pe tineri, prizonieri, medici, pompieri, şomeri sau oameni de ştiinţă şi institute de cercetare medicală.

Suveranul pontif va încheia iniţiativa pe 31 mai cu o rugăciune din grădinile Vaticanului.