DISTRIBUIȚI
AP

Papa Francisc, 84 de ani, care a suferit o intervenţie chirurgicală la colon pe 4 iulie, a renunţat să oficieze liturghia de duminică în biserica Sfântul Petru, pentru a-şi continua convalescenţa, transmite vineri AFP, potrivit agerpres.

„Totul decurge normal, papa îşi continuă convalescenţa”, a comentat Sfântul Scaun, precizând că papa Francisc va ieşi totuşi la fereastra palatului apostolic la prânz, pentru tradiţionala rugăciune Angelus, la fel cum a procedat şi în urmă cu o săptămână.


Citeşte şi: Italia impune un permis de sănătate OBLIGATORIU

Liturghia, ce va fi dedicată Zilei internaţionale a bunicilor şi a persoanelor în vârstă, va fi oficiată cu două ore mai devreme, de la ora locală 10:00, de un prelat al Curiei Romane, monseniorul Rino Fisichella.

Papa a suferit o intervenţie chirurgicală în care i s-a îndepărtat o porţiune din colon.

Vezi şi: POTOP în China: O localitate înconjurată de ape a fost evacuată – VIDEO