DISTRIBUIȚI
abc.net.au

Papa Francisc, confruntat de mai mulţi ani cu o cabală condusă de o facţiune ultraconservatoare a Bisericii catolice, a apreciat – duminică – că „nostalgia” integriştilor este „de a reveni la cenuşă”, informează AFP, potrivit agerpres.

„Tradiţia este garanţia viitorului. Şi nu păzitorul cenuşii”, a declarat papa jurnaliştilor în avionul care îl readucea din România la Vatican. „Nostalgia integriştilor este de a reveni la cenuşă”, a spus el.


Citește și : Pompeo îi răspunde lui Rouhani : SUA sunt pregătite să poarte un dialog cu Iranul fără precondiții

Suveranul Pontif argentinian a fpst întrebat despre raporturile cu papa emerit Benedict al XVI-lea pe care unii experţi în problemele Vaticanului îl suspectează că ar fi manipulat de tradiţionalişti nostalgici, ca în cadrul publicării în aprilie a unei analize a papei german care indică revoluţia sexuală din 1968 drept o pauză a scandalurilor de pedofilie dezvăluite în Biserica catolică.

La 82 de ani, papa Francisc asigură că îl consultă pe Benedict al XVI-lea, cu zece ani mai în vârstă, ca pe un „bunic”: „De fiecare dată când merg să-l văd, îi iau mâna, îl fac să vorbească. El vorbeşte puţin şi lent, dar cu aceeaşi profunzime şi luciditate ca întotdeauna. El are o mare luciditate. Problema lui sunt genunchii şi nu capul!”

„Ascultându-l vorbind, simt rădăcinile care mă ajută să merg înainte, simt această tradiţie a Bisericii care nu este un lucru de muzeu. Tradiţia este ca şi rădăcinile care îţi dau sevă pentru a creşte”, a adăugat el. „Tradiţia Bisericii este întotdeauna în mişcare”, a afirmat Suveranul Pontif.

Citește și : Guvernul lui Netanyahu se zguduie – Premierul israelian i-a demis pe miniștrii pentru Educație și Justiție