DISTRIBUIȚI
Catholic News Agency

Papa Francisc a îndemnat, sâmbătă, după ce a ajuns la Antananarivo, în Madagascar, la curaj pentru că lumea poate fi salvată cu „paşi mici”, conform DPA, potrivit agerpres.

Suveranul pontif se află în cea de-a doua etapă a turneului său prin trei ţări din sudul Africii.


„Paşii mici contează. Paşii mici ne ajută să salvăm lumea”, a susţinut Papa de la o mânăstire carmelită din Antananarivo. De asemenea, este important şi dialogul între diferitele comunităţi religioase. „Fiţi curajoşi!”, a îndemnat el asistenţa.

Citește și : Roiuri record de muşte în oraşul pakistanez Karachi după trecerea musonului (FOTO)

Temele centrale ale turneului său sunt sărăcia, conflictul, corupţia şi degradarea mediului.

Aproximativ 35% din populaţia de 25 de milioane a Madagascarului, o insulă în apropierea coastei sud-estice a continentului African, este de confesiune catolică.

În cadrul acestui turneu, Papa a vizitat Mozambicul şi după Madagascar se va deplasa în insulele Mauritius din Oceanul Indian.