DISTRIBUIȚI
Reuters

Papa Francisc a prezentat joi o legislaţie mai strictă, care îi obligă pe preoţi, călugări şi călugăriţe să semnaleze Bisericii Catolice orice bănuială de agresiune sexuală sau de hărţuire, ca şi orice acoperire a unor astfel de fapte de către prelaţii cu rang înalt din ierarhia catolică, informează AFP, potrivit agerpres.

În plus, toate diocezele din lume sunt obligate ca în termen de un an să implementeze un sistem accesibil publicului prin care acesta să poată să semnaleze abuzuri sexuale potenţiale, care vor fi examinate în cel mult 90 de zile.


Citește și: UE pregătește la Sibiu perioada post-Brexit și negocierile pentru posturile cheie

Aceste decizii au fost luat printr-un „motu proprio”, o scrisoare emisă direct de către papă, care modifică legislaţia Bisericii Catolice (dreptul canonic).

Suveranul pontif a dorit totuşi ca secretul confesiunii să rămână absolut, fapt care exclude, deci, orice denunţare a faptelor raportate în confesional de un credincios catolic.

În introducerea acestei scrisori apostolice, intitulată „Sunteţi lumina lumii”, papa Francisc a subliniat că „infracţiunile de abuz sexual îl supără pe Domnul Nostru, cauzând victimelor traume fizice, psihologice şi spirituale”.

Citește și: Fostul președinte al Braziliei va fi din nou arestat

„Este foarte bine că se adoptă la nivel universal proceduri ce vizează prevenirea şi contracararea acestor infracţiuni care trădează încrederea credincioşilor”, a adăugat liderul de la Vatican.

„Pentru ca aceste fenomene, sub toate formele lor, să nu se mai producă, avem nevoie de o transformare continuă şi profundă a inimilor, atestată prin acţiuni concrete şi eficiente, care implică fiecare om din cadrul Bisericii”, a mai spus papa Francisc.