DISTRIBUIȚI
twitter

Papa Francisc a lansat luni un apel creştinilor să se roage pentru guvernanţi, chiar şi atunci când nu sunt pe placul lor sau gândesc altfel decât ei, în cadrul liturghiei oficiate în Bazilica San Pietro cu prilejul sărbătoririi zilei Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, relatează EFE, potrivit agerpres.

„Sfântul Petru i-a îndemnat pe creştini să se roage pentru toată lumea, în primul rând pentru cei care îi conduc. Este o sarcină pe care Domnul nostru ne-o încredinţează. Oare facem acest lucru? Sau doar vorbim, insultăm şi asta este suficient? Dumnezeu aşteaptă ca atunci când ne rugăm să-i invocăm şi pe cei care nu gândesc ca noi, sau pe cei care ne-au trântit uşa în nas şi pe care ne este atât de greu să-i iertăm”, a spus papa.


Citește și: Boris Johnson va anunța un vast plan de relansare economică în UK

El a regretat că „suntem atât de obişnuiţi să-i insultăm pe cei responsabili… Calificativele (pe care le folosim) sunt multe, dar nu le voi spune, nu este momentul să le amintim”, a mărturisit papa Francisc.

Sfântul părinte a reamintit că primii creştini aflaţi „în situaţii dramatice”, în timpul persecuţiilor lui Irod, „nu se plângeau”. „Este atât de inutil ca mulţi creştini să piardă timpul plângându-se de lume, de societate, de ceea ce este rău. Faptul că se plâng nu schimbă nimic”, a subliniat papa.

„Creştinii de atunci nu-i învinovăţeau pe ceilalţi, ci se rugau. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am ruga mai mult şi am reproşa mai puţin?”, s-a întrebat el.

Papa a subliniat că „azi avem nevoie mai mult ca oricând de o profeţie, o profeţie adevărată: nu de discursuri goale care promit imposibilul, ci de mărturii că ceea ce este scris în Evanghelie este posibil”.

Citește și: Andrzej Duda câștigă primul tur al alegerilor din Polonia și intră în FINALĂ cu primarul Varșoviei

„Nu avem nevoie de manifestaţii religioase, ci de vieţi care să mărturisească miracolul iubirii lui Dumnezeu; nu de putere, ci de coerenţă… Nu avem nevoie să fim bogaţi, avem nevoie de dragoste pentru cei săraci”, a spus el, reamintind de milostenia apostolilor Petru şi Pavel.

Aceasta a fost prima liturghie oficiată de papă în Bazilica San Pietro după perioada de închidere ca urmare a pandemiei de coronavirus.