DISTRIBUIȚI
Walid Shoebat

Papa Francisc a lansat miercuri un apel la pace şi dialog în Chile, unde protestele antiguvernamentale violente s-au soldat cu 15 morţi, relatează dpa, potrivit agerpres.

„Urmăresc cu îngrijorare ce se întâmplă în Chile”, a declarat papa Francisc, care provine din Argentina vecină, în timpul audienţei săptămânale din Piaţa Sfântul Petru.


Citește și: Turcia susține că nu mai este NEVOIE de reluarea ofensivei în Siria

„Sper că, punând capăt demonstraţiilor violente, va fi folosit dialogul pentru a se găsi soluţii la criză şi pentru a face faţă dificultăţilor care l-au generat, în beneficiul întregii populaţii”, a adăugat el.

Protestele care au cuprins Chile în ultimele cinci zile au fost declanşate ca urmare a creşterii preţurilor pentru transportul public, însă demonstranţii denunţă de asemenea inegalităţile, salariile şi pensiile mici, lipsa oportunităţilor pentru educaţie şi corupţia.

Citește și: Donald Tusk recomandă statelor UE să accepte amânarea Brexitului

Preşedintele Sebastian Pinera a anulat creşterea preţurilor la călătoriile cu metroul şi a anunţat un pachet de măsuri sociale, între care creşterea pensiilor şi a salariilor minime şi preţuri mai mici la medicamente.

Cu toate acestea, demonstraţii ample, în care au fost semnalate violenţe şi jafuri, aveau loc în continuare în mai multe oraşe, şi restricţii de circulaţie pe timp de noapte au fost impuse în Santiago, Valparaiso, Concepcion, Rancagua şi în alte oraşe.