DISTRIBUIȚI

Costul creşterii copiilor este prea mare şi părinţii au nevoie de mai mult ajutor dacă ţări precum Italia vor să depăşească nivelul scăzut al natalităţii care le subminează viitorul, a declarat vineri papa Francisc, relatează Reuters, potrivit agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă în legătură cu numărul redus al naşterilor în Italia, papa Francisc a declarat că sondajele au arătat că majoritatea tinerilor doresc să aibă copii, însă sunt îngrijoraţi de cheltuielile pe care le presupune creşterea acestora.


Citește și: Joe Biden salută o ‘zi mare’ în lupta împotriva pandemiei

„Visele lor pentru o viaţă nouă, seminţele renaşterii ţării, se confruntă cu o iarnă demografică care este rece şi întunecată”, a mai spus suveranul pontif.

„Pentru ca viitorul să fie bun, trebuie să avem grijă de familii, în special de familiile tinere, care sunt cuprinse de griji ce riscă să le paralizeze planurile de viaţă. Mă gândesc la îngrijorările provocate de costurile tot mai inaccesibile ale creşterii copiilor”, a mai spus el.

Citește și: Israelul face un pas înapoi și anunță că NU a invadat Gaza

În cadrul aceluiaşi eveniment, premierul Mario Draghi a declarat că Italia a raportat doar 404.000 de naşteri anul trecut, cea mai mică rată de la începerea înregistrărilor naşterilor, în scădere cu 30% faţă de acum 12 ani, în timp ce numărul deceselor s-a ridicat la 746.000.

„O Italie fără copii este o Italie care nu crede în ea şi nu-şi planifică viitorul. Este o Italie destinată să îmbătrânească încet şi să dispară”, a mai spus Draghi.