DISTRIBUIȚI
twitter

Papa Francisc a avertizat miercuri împotriva riscului ca Uniunea Europeană să se transforme ‘într-un birou de administrare’, îndemnându-i pe liderii europeni să revină la ‘visul părinţilor fondatori’ ai blocului comunitar, în cadrul unei conferinţe de presă ad-hoc la bordul avionului care îl aducea acasă, în Cetatea Vaticanului, dintr-un turneu efectuat în Ungaria şi Slovacia, relatează agenţia de presă EFE, potrivit agerpres

Suveranul Pontif – care în discursul său în faţa autorităţilor slovace a subliniat necesitatea unei Europe ‘solidare’ pentru a ‘ne întoarce în centrul Istoriei’ – a explicat jurnaliştilor care l-au însoţit în cadrul turneului în Europa Centrală că ‘UE nu poate fi doar reuniuni pentru a face lucruri’, întrucât ‘un spirit stă la baza Uniunii Europene’.


Citește și : Teroristul care a îndoliat Franţa îşi dă drumul la gură: ‘N-a fost nimic personal!’

‘Nu poate fi doar un simplu birou de administrare. Trebuie să meargă propriu-zis la mistică, să caute rădăcinile Europei şi să meargă mai departe’, a explicat papa, care a criticat ceea ce el a numit ‘unele interese, probabil, neeuropene, care încearcă să utilizeze UE pentru colonizare ideologică, iar aceasta nu funcţionează; ea însăşi trebuie să fie independentă’.

În discursul său rostit în Slovacia, papa Francisc a invitat la ‘fraternitate’ şi ‘solidaritate’ în Europa, într-un moment când, după luni extrem de dificile de pandemie, se iveşte, pe lângă numeroase dificultăţi, o relansare economică mult aşteptată, favorizată de planurile de redresare ale Uniunii Europene, conform agenţiei de presă citate.

Citește și :  Boris Johnson pregăteşte REMANIEREA guvernului britanic