DISTRIBUIȚI
twitter

Papa Francisc a numit duminică 13 noi cardinali, dintre care nouă sub vârsta de 80 de ani, eligibili să facă parte dintr-un conclav care-l va alege pe succesorul pontifului argentinian, după moartea sau retragerea acestuia, informează Reuters, potrivit agerpres.

Ei vor fi ridicaţi la acest înalt rang în cadrul unei ceremonii cunoscute sub numele de „consistoriu”, ce va avea loc la Vatican luna viitoare.


Citește și : Svetlana Tihanovskaia, în autoizolare după ce a intrat în contact cu ministrul sloven Anze Logar

Cei nouă provin din întreaga lume şi cresc şansele ca următorul papă să fie o persoană care va continua politicile papei Francisc. Printre cei cu vârsta sub 80 de ani se numără şi Arhiepiscopul de Washington D.C, Wilton Gregory.

În ceea ce-i priveşte pe cei patru prelaţi de peste 80 de ani, aceştia vor fi ridicaţi la rangul de cardinal în semn de apreciere pentru serviciul lor îndelungat în slujba Bisericii.

Papa a făcut anunţul surpriză în timp ce se adresa pelerinilor strânşi în Piaţa Sf. Petru.

Citește și : Protest al femeilor împotriva lui Lukaşenko la Minsk înaintea unui ultimatum dat de opoziţie