DISTRIBUIȚI
iuvmpress.news

Papa Francisc a exprimat sâmbătă ”un mare regret” că nu a putut efectua voiajul apostolic în Republica Democratică Congo şi în Sudanul de Sud, care ar fi trebuit să înceapă chiar în această zi, amânat însă în iunie sine die din cauza durerilor la genunchi cu care se confruntă suveranul pontif, informează AFP, potrivit agerpres

”Domnul ştie cât de mult regret că am fost nevoit să amân această vizită atât de dorită şi de aşteptată”, a afirmat papa Francisc într-un mesaj video difuzat sâmbătă de Vatican. ”Dar să nu ne pierdem încrederea şi să sperăm că ne vom întâlni cât mai curând posibil”.


Citește și : Xi Jinping: ‘Nu există niciun motiv pentru a schimba’ principiul ‘o ţară, două sisteme’

Suveranul pontif a adresat apoi cuvinte pentru fiecare dintre cele două ţări unde trebuia să meargă: ”Mă gândesc la Republica Democratică Congo, la exploatarea, violenţa şi nesiguranţa cu care se confruntă, în special în estul ţării, unde confruntările armate continuă, provocând suferinţe dramatice şi nenumărate, exacerbate de indiferenţa şi de indulgenţa multora dintre semeni”.

”Şi mă gândesc la Sudanul de Sud, la strigătul de pace al poporului său, epuizat de violenţă şi sărăcie, sşteptând fapte concrete în procesul de reconciliere naţională la care doresc la rândul meu să contribui”.

”Dragi prieteni din Congo şi din Sudanul de Sud, cuvintele nu sunt suficiente în acest moment pentru a vă transmite apropierea pe care doresc să o exprim şi afecţiunea pe care o simt pentru voi”, a mai spus el.

Pe 10 iunie, Vaticanul a anunţat amânarea acestei călătorii apostolice, readucând în atenţie preocupările vizând starea de sănătate a papei Francisc.

La începutul lui aprilie, cu prilejul unei călătorii de două zile în Malta, a apărut afectat de problemele sale articulare şi a fost nevoit să utilizeze o platformă de ridicare pentru îmbarcarea şi debarcarea din aeronavă.

În mai, Libanul a anunţat amânarea vizitei papei preconizate pentru luna iunie, evocând ”motive de sănătate”. Este însă pentru prima dată când Vaticanul anunţă amânarea unui voiaj apostolic în străinătate din motive medicale.

Cu toate acestea, papa a confirmat în iunie că va călători în Canada în perioada 24-30 iulie.

Citește și : SUA deplâng ‘erodarea autonomiei’ în Hong Kong, la 25 de ani de la retrocedare

Afectat de dureri puternice la genunchiul drept, suveranul pontif argentinian, care şi-a făcut apariţia la începutul lui mai într-un fotoliu rulant, a anunţat că face un tratament cu infiltraţii, injecţii antiinflamatoare pe bază de corticosteroizi.

Suveranul pontif suferă totodată de dureri la şold care îl fac să meargă cu dificultate, iar în iulie 2021 a suportat o intervenţie chirurgicală delicată la colon.