DISTRIBUIȚI
Catholic News Agency

Papa Francisc a convocat o adunare generală a Sinodului Episcopilor pentru toamna anului 2022, subiectul acestei întâlniri a episcopilor din întreaga lume nefiind deocamdată ales, informează sâmbătă AFP citând un anunţ al Vaticanului, scrie agerpres.

Consiliul Secretariatul general al Sinodului episcopilor, instituţia care organizează aceste adunări, i-a propus Papei în cadrul reuniunii din 6 februarie o scurtă listă cu teme posibile pentru acest sinod ”în vederea alegerii definitive a subiectului sinodal”, după cum se menţionează într-un comunicat de presă al Vaticanului.


Citește și : Atac armat în Berlin. Cel puțin un mort şi patru răniţi

”Sfântul Părinte a hotărât să convoace următoarea Adunare generală ordinară a Sinodului episcopilor în toamna anului 2022 pentru a asigura o mai mare implicare a întregii Biserici în pregătirea” acestei reuniuni, potrivit aceleiaşi surse.

Cea mai recentă adunare generală ordinară a Sinodului, abordând în special tema tinerilor. Un an mai târziu, în octombrie 2019, papa a convocat adunarea specială a Sinodului episcopilor, dedicată Amazoniei.

În acelaşi timp, acest Consiliu şi papa au publicat sâmbătă un mesaj de susţinere adresat ONG-urilor şi guvernelor care ajută şi sprijină migranţii. Foarte mulţi oameni sunt nevoiţi să se deplaseze dintr-o ţară în alta din cauza războaielor, a inegalităţilor economice, în căutare de muncă sau de pământuri mai fertile, a persecuţiei, a religiei, terorismului sau crizei de mediu”, au denunţat papa şi înalţii prelaţi. ”Oamenii sunt dezorientaţi, familiile distruse (…) femeile şi tinerii sunt obligaţi să se prostitueze”, continuă mesajul. ”Biserica se identifică cu cei săraci, cu cei mici, cu străinii. Ea apreciază guvernele şi ONG-urile (…) care s-au angajat să îi ajute pe cei nevoiţi să se deplaseze”, se arată în documentul prin care se cere totodată „vigilenţă contra traficului de persoane şi angajamentului de a pune capăt conflictelor care provoacă atâta suferinţe”.

Citește și : SUA au ajuns la un acord cu talibanii privind un armistiţiu în Afganistan