DISTRIBUIȚI
PM NEWS Nigeria

Papa Francisc a acceptat oficial joi demisia prezentată de episcopul auxiliar al arhidiecezei din New York, monseniorul John Jenik, în vârstă de 75 de ani, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, citat de AFP, potrivit agerpres.

În urmă cu un an, prelatul fusese îndepărtat din funcţie în aşteptarea unei anchete a Vaticanului.


Citește și : Erdogan ameninţă UE: ‘Vom deschide porţile şi vom trimite 3,6 milioane de refugiaţi’

Cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscopul de New York, subliniase la momentul respectiv într-un comunicat că „deşi presupusele incidente ar fi avut loc cu zeci de ani în urmă, o comisie a ajuns la concluzia că sunt elemente suficiente pentru a găsi acuzaţia credibilă şi argumentată”.

Episcopul ar fi avut o relaţie cu un adolescent în anii ’80 – fapt pe care John Jenik îl neagă.

Presupusa victimă, în prezent în vârstă de peste 50 de ani, a vorbit într-o conferinţă de presă în toamna anului 2018 despre abuzurile petrecute în casa de la ţară a prelatului, pe când avea între 13 şi 17 ani.

Doi noi episcopi auxiliari au fost numiţi joi de papă pentru a-l seconda pe cardinalul Timothy Dolan la New York.

Citește și : Iranul cheamă la ‘încetarea imediată’ a ofensivei Turciei în nord-estul Siriei