DISTRIBUIȚI

Poliţia italiană a dezamorsat miercuri, la Roma, o bombă descoperită în maşina unui politician local, un incident calificat drept ‘foarte grav’ de primarul capitalei, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘O bombă a fost găsită în maşina lui Marco Doria, preşedintele grupului de lucru pentru reamenajarea parcurilor şi clădirilor istorice din Roma’, a scris primarul Virginia Raggi pe Twitter.


Citeşte şi: Marea Britanie AMÂNĂ vaccinarea copiilor – Black News

‘Un eveniment foarte grav, îmi exprim întreaga solidaritate’, a adăugat ea.

O unitate de deminare din cadrul poliţiei a intervenit miercuri după-amiază într-un cartier rezidenţial din Roma după ce un trecător a observat nişte fire suspecte în maşina staţionată, a relatat presa italiană, citând surse din poliţie.

Strada a fost blocată şi experţii au dezamorsat ceea ce reportajele au descris ca fiind o bombă artizanală.

Potrivit agenţiei dpa, ştirile despre descoperirea unei bombe într-un automobil la o distanţă de circa 2 km de stadionul unde urma să se desfăşoare un meci din cadrul Campionatului European de fotbal a provocat confuzie şi închiderea unor străzi. Media au speculat în legătură cu o posibilă legătură cu meciul Italia-Elveţia ce urma să aibă loc miercuri seara.

Citeşte şi: Marea Britanie AMÂNĂ vaccinarea copiilor – Black News

Autorităţile au refuzat să speculeze cu privire la incident.

Marco Doria fusese plasat deja sub protecţia poliţiei în urma ameninţărilor primite pentru denunţarea ocupării ilegale a unor clădiri istorice, a relatat postul TGcom24.

Parchetul din capitala italiană a deschis o anchetă.