DISTRIBUIȚI
Yahoo Finance

Pandora renunţă la diamentele naturale. Compania a lansat o colecţie de bijuterii cu diamante create în laborator, informează mediafax.

Compania de origine daneză, Pandora, a anunţat că va renunţa la diamantele naturale, extrase din mine, după ce a ales să folosească numai aur şi argint reciclate, scrie BBC.


Citește și : Şeful OMS a lansat luni un apel către G7 să garanteze accesul echitabil la vaccinuri

Pandora, unul din cei mai mari producători de bijuterii, va folosi numai diamante create în laborator, conform unui comunicat emis în decursul zilei de marţi.

Diamantele create în laborator sunt mai ieftine şi prezintă aceleaşi avantaje şi caracteristici precum diamantele naturale, susţin cei de la Pandora.

„Diamantele nu trebuie să fie doar eterne, trebuie să fie pentru toată lumea. Programul face parte din planul nostru de a deveni durabili şi mai prietenoşi cu mediul”, a transmis preşedintele grupului, Alexander Lacik.

Cei de la Pandora au anunţat lansarea colecţiei de bijuterii cu diamante create în laborator în Marea Britanie şi va deveni disponibilă şi la nivel global, în decursul anului viitor.

Alexander Lacik susţine că vânzările companiei vor creşte semnificativ în următorii ani, datorită preţurilor accesibile ale diamantelor create în laborator. O bijuterie din noua colecţie Pandora va costa aproximativ 350 de dolari.

Citește și : Tedros Adhanom Ghebreyesus intenţionează să candideze pentru realegerea sa la șefia OMS

„Ne propunem să devenim deschizători de drumuri şi să arătăm că diamantele pot deveni un accesoriu de zi cu zi. Cel mai probabil, cererea pentru diamante create în laborator va creşte”, a declarat Lacik.

Compania Pandora a fost înfiinţată în 1982, în Copenhaga. Grupul are peste 27.000 de angajaţi, cei mai mulţi din Thailanda, unde produce şi bijuteriile. În ziua de astăzi, Pandora vinde aproximativ 250.000 de bijuterii pe zi, în special brăţări.