DISTRIBUIȚI
AFP

Programul Alimentar Mondial (PAM) intenţionează să-şi dubleze asistenţa destinată Yemenului, unde are în vedere să acorde ajutor unui număr de până la 14 milioane de oameni, pentru a „evita o foamete în masă”, a anunţat joi agenţia ONU, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

„Yemenul reprezintă cea mai mare criză alimentară a lumii. Milioane de oameni trăiesc în pragul foametei şi situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece”, subliniază PAM, care asigură deja asistenţă alimentară pentru 7-8 milioane de yemeniţi.


Citește și : Fâşia Gaza: Militant islamist palestinian, împuşcat mortal de armata israeliană

Experţi în securitatea alimentară din cadrul ONU şi al guvernului yemenit au făcut o evaluare a situaţiei din ţară luna trecută şi urmează să prezinte luna aceasta un raport în care unele părţi ale ţării ar putea fi declarate ca afectate de foamete. Ultimul raport de acest gen, din martie 2017, nu a menţionat acest termen, dar a avertizat că 6,8 milioane de oameni sunt într-o situaţie de „urgenţă”. În noul raport acest număr ar putea fi de 12-14 milioane, notează PAM.

„Acest lucru ar însemna că aproape jumătate din populaţie are la dispoziţie atât de puţină mâncare încât se află la un pas de foamete”, precizează agenţia ONU pentru alimentaţie.

Criza alimentară din Yemen este provocată de om, având la origini războiul civil, colapsul economic şi problemele întâmpinate de aducerea mărfurilor în ţară, în condiţiile în care peste jumătate din hrana yemeniţilor este asigurată din importuri.

Citește și : Donald Trump va absenta de la Forumul de pace de la Paris

Potrivit agenţiei ONU pentru copii, UNICEF, în Yemen la fiecare zece minute un copil este răpus de boli care ar putea fi uşor prevenite, iar jumătate dintre copii suferă de malnutriţie cronică. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, malnutriţia acută afectează 1,8 milioane de copii sub cinci ani şi circa o treime din districtele yemenite riscă să ajungă la foamete.