DISTRIBUIȚI
Jerusalem Post

Preşedinţia palestiniană consideră că schimbarea de terminologie făcută de administraţia preşedintelui american Donald Trump pentru Teritoriile Palestiniene şi Înălţimile Golan nu schimbă nimic din realitatea ocupaţiei israeliene şi constituie un nou act ostil al administraţiei americane, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Aceste denumiri americane nu schimbă nimic din faptul că teritoriul palestinian ocupat din 1967 şi partea arabă ocupată a Înălţimilor Golan sunt teritorii sub ocupaţie israeliană conform rezoluţiilor ONU şi dreptului internaţional”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei palestiniene, Nabil Abu Rudeina, într-un comunicat publicat în noaptea de miercuri spre joi de agenţia oficială de presă WAFA.


Citește și: Capul clanului Gambino, ASASINAT în fața casei sale din New York

În raportul lor anual privind drepturile omului, Statele Unite confirmă titulatura folosită în 2018 pentru capitolul consacrat „Israelului, (Înălţimilor) Golan, Cisiordaniei şi Fâşiei Gaza”, în loc de titulatura de „Israel şi Teritoriile ocupate” folosită până acum. Raportul pe 2019 nu mai vorbeşte nici de un Golan sirian ca teritoriu ‘ocupat de Israel’, ci de un teritoriu ‘controlat de Israel’.

Abu Rudeina denunţă „continuarea abordării ostile din partea administraţiei americane faţă de poporul palestinian”. Ea se înscrie în logica ce vizează „lichidarea cauzei palestiniene”, care este cea a iniţiativei diplomatice aşteptate din partea administraţiei Trump pentru a regla conflictul israeliano-palestinian, a mai spus el.

Citește și: Guvernul venezuelean anunță remedierea penei de curent

Conducerea palestiniană, recunoscută internaţional şi cu sediul la Ramallah, în Cisiodania ocupată, refuză să discute cu administraţia Trump, pe care o acuză de partizanat pro-israelian după o serie de decizii luate de SUA, cea mai cunoscută fiind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului în decembrie 2017.