DISTRIBUIȚI
Romania TV

Palestinienii au stins miercuri noaptea luminile de Crăciun la Betleem, considerat oraşul unde s-a născut Iisus, în semn de protest faţă de decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, informează Reuters, conform agerpres .

Un pom de Crăciun împodobit cu beculeţe, amplasat în faţa Bisericii Naşterii Domnului, şi un altul la Ramallah, în apropierea locului în care a fost înhumat fostul lider palestinian Yasser Arafat, au fost lăsate în întuneric.


„Pomul de Crăciun a fost stins astăzi (miercuri) la ordinul primarului, în semn de protest faţă de decizia lui Trump”, a declarat Fady Ghattas, ofiţerul media al municipalităţii oraşului Betleem, care nu a putut preciza dacă iluminatul va fi pornit din nou înaintea principalelor festivităţi de Crăciun.

Citește și : Iranul avertizează că decizia lui Trump va provoca o ‘nouă Intifada’

Totodată, sute de palestinieni furioşi au ieşit miercuri în stradă, unde au protestat, au strigat sloganuri – împotriva lui Trump şi în favoarea oraşului Ierusalim – şi au dat foc la cauciucuri. Au avut loc proteste în Beit Hanoun în nordul Fâşiei Gaza, în întregul oraş Gaza şi în oraşele Khan Younis şi Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, relatează dpa. Proteste de mai mici dimensiuni au avut loc şi în Ramallah şi Betleem, în Cisiordania.

De la difuzoarele moscheilor, locuitorii din Gaza au fost chemaţi să iasă în stradă să-şi exprime furia şi protestul faţă de declaraţia lui Trump.