DISTRIBUIȚI

Un important oficial palestinian a calificat miercuri eforturile preşedintelui american Donald Trump de a pune bazele unui acord de pace israeliano-palestinian ca fiind „iluzii”, la o zi după ce liderul de la Casa Albă a declarat că Israelul va trebui să plătească un preţ pentru recunoaşterea controversată de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului, relatează dpa, potrivit agerpres.

Declaraţiile lui Trump sunt „o continuare a politicii americane pro-Israel şi o continuare a iluziilor administraţiei SUA”, a declarat Ahmad Tamimi, membru al comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.


Citește și: Cutremur neobișnuit de puternic în Venezuela – VIDEO

La un miting în Virginia de Vest, Donald Trump a declarat că „în negocieri, Israelul va trebui să plătească un preţ mai mare, deoarece a câştigat un lucru foarte mare”, indicând că se aşteaptă ca Israelul să facă concesii după recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului şi relocarea ambasadei SUA în luna mai la Ierusalim.

Trump a subliniat că Ierusalimul „iese din discuţie” pentru negocieri, însă a adăugat că palestinienii „vor obţine ceva foarte bun, pentru că e rândul lor”.

Citește și: Șeful campaniei lui Trump, VINOVAT de fraudă bancară și fiscală

Israelul a ocupat estul Ierusalimului în războiul din 1967 şi a anexat teritoriul, o decizie care nu a fost niciodată recunoscută la nivel internaţional. Autoritatea Naţională Palestiniană cere ca Ierusalimul de Est să fie capitala Palestinei, în timp ce Israelul susţine că oraşul este capitala sa.