DISTRIBUIȚI
NBC News

Facţiunile seculare şi islamiste palestiniene au chemat miercuri la grevă generală şi la întruniri la orele prânzului pentru a protesta faţă de decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului, potrivit unei declaraţii comune, citată de Reuters. 

Răspunzând unui apel la grevă pentru joi, Ministerul Educaţiei palestinian a decretat 7 decembrie zi liberă şi le-a cerut profesorilor, dar şi elevilor şi studenţilor să ia parte la întruniri în Cisiordania ocupată, în Fâşia Gaza şi în sectoarele palestiniene din Ierusalim.


Într-un discurs rostit miercuri la Washington, Trump a anunţat că a decis recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel şi mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv, unde se află în prezent, la Ierusalim. Arabii şi musulmanii din Orientul Mijlociu au condamnat decizia, numind-o o măsură incendiară.