DISTRIBUIȚI
L'Union

Palatul Versailles, una dintre cele mai frecventate atracţii turistice ale Franţei, cu circa 10 milioane de vizitatori anual, îşi va închide porţile vineri la sfârşitul zilei din cauza coronavirusului, doar parcul acestuia urmând să rămână deschis, a anunţat conducerea palatului, citată de AFP, scrie agerpres.

„În conformitate cu directivele guvernamentale, Palatul Versailles, castelele Trianon şi Galeria Trăsurilor vor fi închise pentru public începând de vineri de la ora 18:00 (17:00 GMT). Grădinile şi parcul rămân deschise, gratuit, în condiţii obişnuite”, se arată într-un comunicat al conducerii acestui palat din apropiere de Paris.


Citește și : Grecia închide toate obiectivele culturale până la 30 martie

Şi Muzeul Luvru a anunţat vineri că se va închide începând cu ora 17:00 GMT „până la noi ordine” din cauza pandemiei de coronavirus.

„Muzeul Luvru se închide vineri, 13 martie, la ora 18:00 (17:00 GMT), până la noi ordine”, a anunţat muzeul într-un comunicat, adăugând că două expoziţii – „Albrecht Altdorfer” şi „De Donatello a Michel-Ange” – au fost amânate.

Până joi seara, conform datelor transmise de AFP, în Franţa COVID-19 a provocat peste 60 de morţi, din peste 3.000 de pacienţi testaţi pozitiv pentru noul coronavirus.

Citește și : China dezinfectează autobuzele şi lifturile cu ajutorul razelor UV