DISTRIBUIȚI
Daily Express

Buckingham Palace a angajat un cabinet de avocatură să ancheteze cu privire la acuzaţii potrivit cărora ducesa de Sussex a intimidat membri ai personalului regal, relatează CNN, potrivit news.ro.

Palatul a anunţat că acest cabinet urmează să ancheteze în urma unor dezvăluiri în presa britanică, la începutul lui martie, potrivit cărora asistenţii regali au depus o plângere împotriva lui Meghan Markle în 2018.


Citeşte şi: Deb Haaland, prima persoană amerindiană la conducerea Internelor din SUA – Black News

Doi funcţionari de rang înalt au dezvăluit că au fost intimidaţi de soţia prinţului Harry, iar un membru al personalului a acuzat-o de ”umilire”.

”Angajamentul nostru de a examina circumstanţele acuzaţiilor unor foşti membri ai personalului ducelui şi ducesei de Sussex se concretizează, însă nu vom face comentarii publice cu privire la acest subiect”, a declarat luni pentru CNN un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

Cuplul nu a comentat cu privire la această anchetă, însă un purtător de cuvânt al acestuia a respins aceste acuzaţii de intimidare, pe care le-a catalogat drept ”defăimătoare”.

Aceste investigaţii intervin în contextul în care familia regală britanică se confruntă cu o criză majoră, în urma unor declaraţii zgomotoase ale prinţului Harry şi Meghan Markle într-un interviu acordat la 7 martie lui Oprah Winfrey.

Citeşte şi: ONU: ‘Cel puţin 138 de protestatari paşnici’ au fost ucişi în Myanmar – Black News

În acest interviu, cei doi s-au declară victime ale unor denigrări orchestrate de membri ai familiei Windsor, pe care o acuză de rasism.

Unii membriai familiei regale britanice şi-ar fi exprimat îngrijorarea faţă de faptul că copilul cuplului ar ava ”pielea închisă  la culoare”.