DISTRIBUIȚI
YouTube

Prim-ministrul pakistanez Imran Khan a acuzat vineri India la ONU că „întreţine domnia terorii” asupra musulmanilor, determinând o reacţie puternică din partea delegaţiei indiene, relatează sâmbătă France Presse, potrivit agerpres.  

În discursul său în faţa Adunării Generale anuale a Naţiunilor Unite, Imran Khan l-a acuzat pe prim-ministrul indian Narendra Modi că vrea „să cureţe India de musulmanii ei”.


Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

„Cea mai rea şi mai răspândită formă de islamofobie domneşte acum în India” şi vizează aproximativ 200 milioane de musulmani care trăiesc în această ţară, a spus Imran Khan în discursul său virtual.

Una dintre problemele spinoase dintre India şi Pakistan este Kashmirul, teritoriu situat în Himalaya şi disputat între cele două ţări.

Furia a cuprins Kashmirul indian începând din 2019, când New Delhi a revocat în mod controversat semiautonomia regiunii, plasând-o sub autoritatea sa directă. Locuitorii acestei regiuni predominant musulmane spun că represiunea de atunci s-a intensificat.

Imran Khan s-a exprimat în ziua în care Narendra Modi era în vizită la Casa Albă. El a acuzat autorităţile americane că închid ochii la „încălcările drepturilor omului” în India.

O tânără diplomată indiană, prim secretar în cadrul misiunii indiene la ONU, i-a dat o replică viguroasă lui Imran Khan. Sneha Dubey a acuzat Pakistanul că l-a adăpostit pe Osama Ben Laden, care a fost ucis de forţele speciale americane în 2011 într-un raid asupra oraşului militar Abbottabad unde el se ascundea.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

„Aceasta este o ţară piromană care se prezintă ca pompier”, a spus ea. „Pakistanul hrăneşte terorişti în curtea sa şi speră că ei vor face rău doar vecinilor lor”, a adăugat ea.

Ea a făcut referire la violenţa împotriva minorităţilor în Pakistan şi la „genocidul cultural şi religios” comis în 1971, când Bangladeshul a obţinut independenţa.