DISTRIBUIȚI
YouTube

Pakistanul nu a încheiat nicio înţelegere vizând eliberarea către SUA a medicului pakistanez care a ajutat CIA să-l găsească pe Osama Bin Laden în ascunzătoarea sa din Abbottabad, a indicat joi un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Islamabad citat de Kyodo, potrivit agerpres.

„Nu există nicio înţelegere privind eliberarea lui Shakil Afridi”, a dat asigurări Mohammad Faisal în cadrul conferinţei de presă săptămânale, în răspuns la recentele speculaţii din media.


Citește și : Scoția : SCCRC va examina condamnarea lui Abdelbaset al Megrahi pentru atentatul de la Lockerbie

Afridi, medic în nord-vestul Pakistanului, a fost condamnat în 2014 la 33 de ani de închisoare de un tribunal din această ţară pentru trădare, dar nu este clar dacă această condamnare a avut la bază rolul jucat în a ajuta CIA să-l identifice pe Bin Laden sau presupuse legături cu un lider islamist local, notează Kyodo.

Washingtonul vrea eliberarea sa, iar preşedintele Donald Trump s-a angajat în timpul campaniei electorale din 2016 să-l aducă în America.

Osama Bin Laden, considerat artizanul atacurilor din 11 septembrie 2001 ale Al-Qaida de la World Trade Center din New York şi de la Pentagon, a fost ucis în mai 2014, într-un raid al trupelor speciale americane Navy Seals la reşedinţa din Abbottabad unde se ascundea de mai mulţi ani.

Afridi a ajutat CIA să deruleze în zonă un fals program de vaccinare împotriva hepatitei C pentru a confirma prezenţa lui Bin Laden acolo, prin mostre de ADN. Medicul a fost mutat recent de la închisoarea din Peshawar (nord-vest) la un alt penitenciar din Rawalpindi, în apropiere de Islamabad, ceea ce a iscat zvonuri despre o posibilă eliberare.

Citește și : Republica Cehă : Paisprezece răniți în coliziunea frontală între două trenuri regionale

Acum două luni, tabloidul pakistanez Forensic Eye a relatat că agenţiile de securitate pakistaneze au aflat de un plan al CIA de a pătrunde în închisoarea din Peshawar pentru a-l scoate pe Afridi. Alte relatări din media au sugerat că au loc negocieri pentru a-l schimba pe Afridi cu Aafia Siddiqui, supranumită şi ‘Lady al-Qaida’, specialistă pakistaneză în neuroştiinţe care a absolvit Institutul de Tehnologie din Massachusetts şi care ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 86 ani într-o închisoare din Texas pentru planificarea unui ‘atac în masă’ în Statele Unite, prin infectarea populaţiei cu Ebola şi folosirea unei bombe murdare.

Purtătorul de cuvânt al MAE pakistanez a mai spus joi că eliberarea lui Afridi nu s-a aflat pe agenda discuţiilor purtate luna trecută în Pakistan de diplomata americană Alice Wells, înalt responsabil al Biroului pentru Asia de sud şi centrală din cadrul Departamentului de stat.