DISTRIBUIȚI
newsx.com

Un tribunal din Pakistan l-a condamnat luni pe fostul premier Nawaz Sharif la şapte ani de închisoare pentru corupţie, transmite agenţiile de presă internaţionale, scrie agerpres.

Nawaz Sharif a fost destituit în 2017 din postul de şef al guvernului de către Curtea Supremă pakistaneză, care a emis ulterior în cazul lui interdicţia pe viaţă pentru orice mandat politic.


Citește și : Fiul unui fost premier al Lituaniei, arestat pentru SPIONAJ în favoarea Rusiei

Prin urmare, el nu a putut să se prezinte la alegerile legislative din 25 iulie, care au fost câştigate de către fostul campion de cricket Imran Khan. De atunci, Sharif a denunţat o conspiraţie a puternicei armate pakistaneze împotriva sa şi în favoarea lui Imran Khan.

Sharif a fost închis pe 13 iulie, la capătul unei controversate proceduri. El a obţinut în luna septembrie eliberarea condiţionată după decesul soţiei sale la Londra, dar a fost închis din nou după înmormântarea ei.

Citește și : Guvernul Noii Zeelande restricţionează vizele de muncă temporare