DISTRIBUIȚI
Sputnik

 

Poliţia londoneză investighează prezenţa unui pachet suspect găsit la parlamentul Marii Britanii, a anunţat marţi website-ul MailOnline, care citează mai mulţi martori, transmite Reuters.


Anterior, un purtător de cuvânt al Camerei Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic) declarase că poliţia anchetează un incident, dar fără a oferi alte detalii despre acest caz, conform agerpres.

Citeşte şi: Doi poliţişti din Baltimore, găsiţi vinovaţi de jafuri şi corupţie

”Poliţia investighează în prezent un incident la clădirea parlamentului”, afirmase purtătorul de cuvânt.

Corespondentul Reuters a precizat că în interiorul clădirii parlamentului nu există niciun semn al ridicării nivelului de alertă de securitate.

Mai multe surse au confirmat pentru cotidianul The Independent că o parte a clădirii în care se află Camera Comunelor a fost evacuată, dar că ofiţerii de poliţie prezenţi nu tratează acest incident ca pe unul cu risc de securitate ridicat.

Poliţia britanică a sporit măsurile de securitate la sediul parlamentului de la Londra după ce un atac terorist de inspiraţie jihadistă, comis în urmă cu un an, s-a soldat cu moartea a patru persoane pe podul Westminster şi a unui poliţist la intrarea în clădirea ce găzduieşte forul legislativ britanic.